Oracol – o carte obiect, cu personalitate multiplă

Uncategorized

coperta-finalMiercuri, 14 septembrie, ora 19, la Kube Musette pe Calea Victoriei va avea loc lansarea cărții și audiobookului Oracol. Cartea asta e un bilet de călătorie pentru aventurieri, o invitație la joacă pentru cei care nu se sfiesc să practice acest sport la maturitate, un teren minat pentru inimi sensibile. E caietul de amintiri al unui text care și-a trăit viața din plin. Cartea pleacă de la un text poetic al Rucsandrei Pop, care a fost montat ca one-woman-show de actrița Grațiela Bădescu. Oracol este o carte obiect, care cuprinde poezii, istoria spectacolului, dar și colajele autoarei, bilețele de dragoste strânse de la spectatori de-a lungul timpului și un loc de joacă pentru cititori, cu grafică realizată de artista Suzana Dan. Textele sunt în limba română și engleză. Conceptul grafic îi aparține lui Alec Pop, iar ilustrația copertei a fost realizată de Greenmind studio. Cartea are atașat un memory stick care conține un colaj cu filmări din spectacole și un audiobook, înregistrat atât în studio, cât și în varianta live.

Atenție: Acest comunicat de presă este un colaj, din minuscule fragmente din cartea Oracol. Dacă acest colaj vi se pare interesant și vreți să știți mai multe, urmăriți pagina de facebook a Oracolului https://www.facebook.com/Oracolteatru/

Rucsandra Pop, autor: “Când aveam 30 de ani mi-am tatuat o gărgăriță pe picior ca să fiu sigură că nu-mi uit visele. Am visat mult la cartea asta. Cel mai mult la ea îmi place tot. Și faptul că e un produs Homemade Culture și este powered by friends. Într-o lume tot mai automatizată și abrutizată, a face o carte frământată de mână și dospită la foc mic mi se pare un lux delicios.”

Câteodată, seara, mă învelesc în dragostea ta ca într-o pătură de caşmir.

Şi atunci în inima mea se instalează trei pisici mari:

Una toarce,

Una vânează,

Alta păzeşte intrarea.

Grațiela Bădescu, actriță: “Conversația mea cu Rucsandra a început acum 6 ani cu fraza „textul ăsta într-o zi va fi o carte“. În conversațiile noastre de mai târziu i-am răspuns adesea: «sunt de acord să fie carte, dar e musai să facem și un audiobook». De ce aveam obsesia asta? Pentru că textul e muzical – sună ca o melodie în loop. Noroc cu globalizarea lui că am făcut până la urmă și audiobookul, și încă în două variante: live și în studio. E adevărat că e un homemade audiobook, dar e numai bun de ascultat în căști într-o dimineață în drum spre muncă sau într-o seară ploioasă de toamnă.”

Jean-Lorin Sterian, scriitor (teatrul lorgean): “Apariția acestei cărți poate duce la o serie nouă de publicații, în care artiștii nu mai au nevoie de intermedierea unei edituri pentru a ajunge în mâinile oamenilor. La urma urmei, mișcarea DIY înseamnă exact acest lucru: folosirea a orice poţi să apuci cu mâinile pentru a-ţi sculpta propria identitate culturală: versiunea ta proprie pentru orice crezi că lipseşte în cultura mainstream. Ideea e să fii pasionat și să te implici.”

Oracol este un produs Homemade Culture și Hydra Society. Hydra Society este un organism cultural cu mai multe capete, care promovează creația contemporană, teatrul independent și spiritul colaborativ. Homemade Culture este o asociație care care reunește sub același acoperiș lorgean theatre și festivalul de cultură domestică HomeFest. Proiectul este finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Manageri poetici de proiect: Cristina Epure și Alina Chiciudean.

Rucsandra Pop: “Pentru mine ingredientul cel mai important, cel care dă gust și savoare, este energia pe care oamenii o pun între aceste coperte. Sună cam new age-ist, dar nimeni nu mă poate convinge că e altfel. Cartea asta n-ar fi mirosit și arătat așa cum arată, memory stick-ul n-ar fi fost la fel de plin de bunătăți, dacă n-aș fi avut alături o gașcă de prieteni și colaboratori cărora le-am cotropit în ultimele două luni e-mailurile, telefoanele, facebook-urile, ba chiar și gândurile. Acești oameni și-au pus talentul și timpul la bătaie ca să iasă totul brici.

Cam asta e în mare povestea acestei cărți. Teatru, dans, colaje, repere culturale, poze, elemente de de-construcție a unui spectacol, recuperare antropologică a trecutului apropiat, multă dragoste și antren. Tot restul e literatură. “

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. De asemenea, AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Evenimentul de lansare este organizat cu sprijinul AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești – branduri ale grupului Valvis Holding.